Astazi am asistat la un moment interesant din punct de vedere psihologic.
Venise tati acasa si cum eu aveam de organizat bucataria explodata (nu e nimic nou aici, e chiar parte din rutina zilnica) l-am rugat pe tati sa stea cu bebe si sa-i povesteasca ce a facut astazi. Ma apucasem de spalat vase si se auzeau doar franturi de poveste din camera alaturata insa esential e un lucru: tati ii tot zicea de vreo 7 minute in sir prin ce situatii a trecut azi, cu emotiile de rigoare (e.g. iar a fost nebunie si m-am enervat ca nu am gasit loc de parcare). De ce esential? Ca ii curgea fluent conversatia si isi exprima experientele zilei intr-un mod plin de sinceritate, calmitate, punctand detalii, sentimente si alegand cuvintele potrivite (nu de alta dar nu vrem sa rosim cand incepe bebe sa vorbeasca 😌). Mi s-a parut interesanta observatia ca i-a povestit bebelusului lucruri pe care mie nu mi le zice neaparat, din motivul probabil ca nu i se par esentiale. Ceea ce, ciudat, mi se pare in regula, insa nu e. Oare faptul ca bebe e atent in felul lui, nu il judeca, nu il intrerupe, nu il intreaba nimic deranjant, nu adauga noi teme – au astea vreo legatura cu usurinta de a comunica, cu inlaturarea obstacolelor? Probabil ca da si m-a trimis la auto-analiza: si eu transmit ceea ce *cred eu* ca ar fi interesant din zi pentru persoana X sau Y insa nu ceea ce efectiv am facut/am intampinat/am simtit.
Ne-a dat bebe tema sa gasim solutii de a comunica complet, calm si sincer. Sa fim prezenti. Fara ambalaje. Note to self: nota 2.
Inca odata bebe ne da lectii 🤓
#backtoschool
#backtobasics
#communication101
Mom Situation 