Am dezbatut astazi la birou de ce unii parinti le pun copiilor lor 2 nume si complica toate lucrurile lumesti inca de dinainte de nastere. De la exprimarea cultului propriei persoane sau transmiterea unei mosteniri de familie (parinti care dau copiilor numele lor sau ale bunicilor), de la constrangeri legale, pana la asocierea copilului cu un sfant din Biblie prin preluarea numelui acestuia – ne-am dat cu parerea minute intregi.
Si la noi in familie a fost o mega dezbatere vreo 6 luni de zile si o negociere feroce pe tema asta. Tot la 2 nume de botez am ajuns, aici nu suntem un exemplu de simplitate :))
Discutie care mi-a amintit un episod trait la Campulung Muscel vara asta. Eram in vizita la rudele noastre si am iesit impreuna cu seniorul la unul din buticurile locale sa comandam niste cartofi prajiti, nu eram intr-un moment de opulenta si grandoare. Cartofi congelati facuti la friteuza.
Cat ii asteptam cu lacomie, ii spun doamnei care ni-i pregatea ca ii apreciez energia in ciuda unei calduri molesitor de intensa.
Ea zambeste si imi spune cautandu-si cuvintele vreo 15 secunde bune: ‘Stiti Doamna, eu exist nu traiesc’.
M-au socat cuvintele profunde, eu incercand o discutie de complezenta intr-un local de 5 metri patrati. Si raspund: ‘Daca vreti sa ne spuneti mai mult, va ascult’.
Si doamna continua: ‘Bine ar fi daca as mai putea aduce inapoi ce am pierdut…’
M-am gandit la ce e mai rau si am fost la 99% pe punctul de a opri discutia printr-un generalism, dar in acelasi timp am simtit ca incearca sa se elibereze cumva. ‘Va ascult, daca simtiti sa vorbiti despre asta.’
‘Acum 2 ani mi-a murit sotul intr-un accident si a doua zi s-a spanzurat baiatul dupa el. Avea 30 de ani. Taica-su era totul pentru el. Dar nu inteleg de ce nu mi-a lasat un bilet sa-mi explice de ce nu putea continua, ce, eu n-am insemnat nimic pentru el? La mine nu s-a gandit deloc? Am ramas singura pe lume fara nicio explicatie.’
Crescendo-ul de cuvinte mi-a demontat tot elanul conversational. Am rasuflat greu si speram sa-mi vina un raspuns potrivit in minte. Dar nu mi-a venit decat un amarat de ‘Imi pare rau’. M-am simtit prost ca n-am putut mai mult.
S-a intors la cartofii aproape gata si apoi a revenit, moment cand am intrebat-o, din curiozitate (de factura profesionala) cum ar putea cineva gestiona o asemenea schimbare brutala in viata lui, in alte cuvinte: ‘Si cum ati reusit sa ramaneti pe verticala?’
‘M-am dedublat (nu ma asteptam sa foloseasca acest cuvant). Eu am doua nume: Maria si Lidia. Maria e cea buna, care se simte minunat si care merita sa traiasca. Iar Lidia e cea rea, care e deprimata si isi doreste sa moara. Cand ma simt bine, sunt Maria cand ma simt rau sunt Lidia.’
‘Si acum cine sunteti?’
‘Maria’.
‘Imi pare bine de cunostinta, Maria! Si eu tot Maria sunt. Viata frumoasa va doresc, la revedere.’ Mi-am luat cartofii si am plecat gandindu-ma la cum au salvat-o pe fiinta aceea cele doua nume si cum si-a depasit drama, putand vorbi despre ea nu numai deschis dar si cu un strain oarecare.
Ce unora li se pare inutil si nepotrivit (aici, 2 nume de botez), altora le salveaza viata.
Nimic nu e intamplator.
Mom Situation 