Nu pot spune cu certitudine cand a inceput adolescenta la fiul meu de 4 ani, dar stiu ca e aici, e cu noi, e in casa, o simt. Ca si eu am trecut prin adolescenta si o recunosc. Seamana cu anarhia.
Spre rusinea mea de parinte informat above average, aceasta faza prin care trece prea-iubitul meu baiat, m-a prins pe nepregatite (exista o explicatie si va fi expusa mai pe larg in alt material, but I digress). In plus, dublul rusinii ma bantuie: aceasta faza am gestionat-o prost! In ciuda experientei mele profesionale in change & transition management, mi-am dat nota 2.
Sa explic:
Ne-a binecuvantat Dumnezeu, in aceasta pandemie interminabila, cu un bebelus minunat din toate punctele de vedere, care a venit cu nevoia de a sta lipit de mine, maica-sa, 100% din timp si spatiu. Pana aici nimic nou. Daca ai nu divortat in pandemie, sigur ai facut copii. E un tipar. Acum, intr-un exercitiu de imaginatie, suprapune un bebe peste un toddler mega atasat de mami. Stiu, imaginatia pare sa aiba doar optiunea video nu si audio. Dar totusi forteaza imaginatia pe audio si da volumul tare de tot. Urlete tati. Urlete de dimineata pana seara. Urlete la dublu, in tandem. Urlete care nu se sterg cu tequila sau vin, ca altceva n-am incercat. Nimic nu ii convine baiatului acesta. Si cand ii spunem intr-un moment calm, neafectat de nimic: ‘aseaza-te la masa sa mananci, ca asa e corect si frumos’ el raspunde ‘nu imi place corect si frumos. Am luat <corect si frumos> si le-am aruncat pe Jupiter’. Si bate din picior ca un armasar suparat pe stapan. 💆♀️💆♀️💆♀️
Sursa urletelor nu e faptul ca amandoi copilasii exista sub acelasi acoperis. Il iubeste si il dragaleste si il smotoceste baiatul meu toata ziua pe bebelus. Sursa e venita din interiorul meu de mama panicata de hormoni, mama de 2 copii, care nu se poate clona si trebuie sa cedeze un spatiu si timpul cu un copil ca sa-l umple spatiul si timpul cu celalalt copil. De regula totul petrecandu-se in viteza a cincea si cu maxima urgenta. In consecinta, tot ce aude baiatu’ meu incepe cu:
“Nu”
“Nu asa tare”, “Nu acum”, “Nu te impinge in bebe”, “Nu mai tipa ca doarme copilul”, “Nu mai tropai ca il trezesti”, “Nu ne putem juca acum ca alaptez”, “Nu pot sa-ti dau supa cu lingura ca schimb pampers”, “Nu pot sa vin la toaleta cu tine ca adorm copilul”, “Nu mai intra in camera bebelusului cand incerc sa il adorm”, ‘Nu pot iesi in parc cu tine ca stau cu bebe’.
Mi se rupe inima. Ma simt vinovata pana pe varful Everest 😞
Si iata ca astfel se naste adolescenta razvratita pe care, de teama sa nu o atragem, o spunem in soapta sau evitam cuvantul. Ca pe Voldemort. Din “nu-urile” parintilor se naste. Din interdictii si limite la tot pasul. Din refuz. Din schimbari radicale. Din lipsa de atentie.
Ma intreba o prietena zilele astea cum e cu 2 copii. Draga mea Silvia, te-as minti daca ti-as vinde ideea. You know I don’t sell shitty stuff 😉 Se simte totul triplu, nu dublu. E coplesitor. Se simte a fi mai mult decat poti duce. Se zdruncina din temelii status-quo-ul atat de greu stabilizat odata cu venirea primului copil. Se rup hormonii si se transforma in bestii in interiorul tau. Farama de viata personala cucerita cu mari sacrificii dispare. Dar oricat de dificil iti este, stii cu certitudine ca fratii se vor avea mereu unul pe altul in viata asta si nu vor fi singuri pe lume. Secretul rezistentei e gandirea de termen lung. That keeps me going!
Revenind, asa au trecut cateva luni cu mii de “nu-uri” si acum, stand si scriind, uitandu-ma in urma cu cateva straturi nou-noute de cearcane la ochi, imi dau seama ca avem flori in casa asa cum le udam. Spre linistea tuturor, s-au mai calmat lucrurile, ne-am mai acomodat unii cu altii, am ajuns sa ne cunoastem mai bine, suntem mai toleranti si mai rabdatori. Dar mai e drum lung si casa in care locuim a vazut un pic de razboi. E si o veste buna in toata zarva asta: nu sufar de depresie post-partum. De asta mi-a fost cel mai frica, amintindu-mi experienta cu primul bebe. Dar sunt bine. Mi-e greu dar mintea mi-e bine.
Insa acesta nu e un final fericit, ca nu e un final. Adolescenta nu a trecut, e in plin avant. Insa, din fericire, stiu cum sa o gestionez mai bine si mai echilibrat. Volumul zilnic emotional e la fel de mare ca atunci cand a sosit bebe 2 printre noi. Insa mi-a crescut rezistenta, stamina. Nu a functionat tequila, a functionat timpul. Timpul trece si are, de cele mai multe ori, efect vindecator. 👇
Si in tot acest timp, mi se tot ivea in minte o expresie folosita de Sir Churchill iubitor de papion: “if you’re going through hell, keep going”. Ma tine treaza si determinata.
Learning on the move! 💯🚀
Mom Situation 